CS Universitatea Craiova primește vizita Farului în ultima etapă din sezonul regulat. Cele două formații se vor mai întâlni de două ori în acest campionat, în condițiile în care și-au asigurat prezența în play-off.
Pariază acum pe ponturile propuse la una dintre cele mai bune case de pariuri online!
CS Universitatea a impresionat în ultima vreme: gazdele de luni seara au reușit să scoată maximum din ultimele 5 etape. Trupa lui Reghecampf s-a impus în fața celor de la Dinamo (6-1), FC U Craiova (2-0), Academica Clinceni (3-1), Chindia Târgoviște (1-0) și CS Mioveni (3-0).
Grație acestei perioade bune, oltenii au urcat până pe locul 3 în Liga 1. Ei au 51 de puncte, la 11 în spatele FCSB-ului, care a învins duminică seara in-extremis pe FC Voluntari. În cazul unui succes cu Farul, formația pregătită de Reghecampf va micșora distanța la 8 puncte față de FCSB, ecart care va ajunge la doar 4 la intrarea în play-off.
După seria pozitivă din ultima vreme, formația în alb și albastru a ajuns să aibă cea mai bună ofensivă a campionatului. În cele 29 de etape scurse până acum, CSU a punctat de 54 de ori, o medie de aproape două reușite per partidă.
Lucrurile nu stau la fel de bine la capitolul defensiv. Oltenii au încasat 29 de goluri (medie de unul per partidă) și au ultima apărare din play-off.
Pentru jocul cu Farul, antrenorul Reghecampf nu se va putea baza pe Baiaram, suspendat pentru cumul de cartonașe galbene și nici pe Houri (accidentat). Vestea bună e revenirea lui Koljic, după o absență de 4 săptămâni. Din ultimele informații, Andrei Ivan și-a revenit și el după o răceală care l-a ținut departe de teren două săptămâni, iar luni seara ar trebui să îl vedem pe teren contra formației lui Hagi.
Echipa probabilă pentru CS Universitatea Craiova: Pigliacelli – Vătăjelu, Papp, Screciu, Bancu – Al. Crețu, Mateiu, Cîmpanu, Gustavo – Koljic, Markovici.
Ultima perioadă a fost extrem de tensionată pentru Farul Constanța. Echipa de la malul mării spera că va prinde play-off-ul, însă lucrurile s-au clarificat abia în penultima etapă din sezonul regular.
După o serie excelentă, cu 4 victorii în 5 etape, formația patronată de Gică Hagi și-a asigurat clasarea în primele 6 echipe la finalul sezonului regular. Au contat extrem de mult ultimele două succese, ambele cu același scor: 2-0 – în fața celor de la FCSB și FC Botoșani.
Doar liderul CFR Cluj a primit mai puține goluri decât Farul. Ardelenii au încasat 16 goluri, pe când trupa lui Hagi a rămas cu 20. La nivelul ofensivei, marinarii nu stau rău: 42 de goluri, fiind depășiți la acest capitol doar de cele 3 formații clasate în fața lor – CFR Cluj (48), FCSB (54) și CS Universitatea Craiova (54).
În acest an calendaristic, Farul a jucat doar 3 meciuri în deplasare în Liga 1. Este neînvinsă, însă o singură confruntare a fost în fața unui adversar cu nume: 2-0 la FCSB, 1-1 cu Mioveni și 8-2 în fața codașei Academica Clinceni.
Singura absență a lui Gică Hagi pentru acest meci este cea a lui Mladen, suspendat pentru cumul de cartonașe.
Echipa probabilă a Farului: Aioani – Boboc, Larie, Nedelcu, De Noojer – Ciobanu, Artean, Grameni – Jefte, Ad. Petre, Omoh
Ambele formații au serii bune în ultima vreme, însă trupa lui Reghecampf pare mai solidă. Decisă să micșoreze ecartul față de FCSB înainte de play-off, Craiova se va putea baza și pe câteva din piesele de bază, revenite în echipă.
Farul și-a văzut obiectivul îndeplinit. A tras tare și a simțit o presiune imensă în ultimele etape. Odată obținută mult dorita calificare în play-off, este de anticipat o scădere la nivelul intensității pentru jucători. Indiferent cât de mult își dorește Hagi să câștige fiecare meci, mă îndoiesc că își poate capacita elevii să evolueze la fel și acest joc de la Craiova precum pe cele din ultima vreme. Odată ridicată această piatră de pe spate, intervine automat o anumită relaxare și un sentiment de automulțumire.
În aceste condiții, pontul nostru merge pe Cel puțin o repriză câștigată de CS Universitatea, la o cotă bună de 1,60. Pentru amatorii de cote mai mari, puteți încerca și un succes al gazdelor, care vă va dubla banii.
În etapa cu numărul 22 din campionatul Bulgariei avem duelul dezechilibrat între Botev Vratsa, penultima clasată, și Ludogorets, liderul competiției din țara vecină.
Gazdele au strâns doar 19 puncte în cele 21 de jocuri bifate până acum, iar anul 2022 a adus două înfrângeri usturătoare. Pe 19 februarie, Botev a fost învinsă acasă de CSKA 1948 Sofia (0-4), iar 6 zile mai târziu a cedat tot cu 0-4 în fața celeilalte formații CSKA Sofia. Și în Bulgaria avem o situație trasă la indigo cu ce există la noi în cazul Universității Craiova.
Ultimele 4 meciuri jucate de Botev au avut peste 2,5 goluri la total. În afara celor două eșecuri amintite mai sus, cei din Vratsa au reușit să învingă Lokomotiv Plovdiv (4-2) și au cedat cu Litex Lovech (1-3).
După 21 de meciuri din campionat, liderul din Bulgaria a marcat de 55 de ori. Ludogorets este singura formație din campionat care se poată lăuda cu o medie de peste 2 goluri înscrise per etapă.
Trupa în alb și verde a câștigat 17 din cele 21 de runde disputate până acum și are 51 de puncte. Principala urmăritoare este CSKA Sofia, care față de alți ani se ține bine. Acum formația din capitală e la doar 3 lungimi în spate (48).
Ultimele 5 meciuri au avut tot atâtea victorii pentru Ludogorets. A fost un 4-0 cu Spartak Varna, 4-0 cu Arda, 2-1 acasă la Cherno More, 3-1 cu Slavia Sofia și 5-0 pe terenul celor de la Montana (acest ultim joc a fost în Cupă). După cum se poate vedea, toate aceste confruntări au avut peste 2,5 goluri la total.
Din ultimele 4 partide directe, Ludogorets a câștigat 3 (3-1, 2-1 și 6-0). Cel mai recent duel de pe terenul lui Botev s-a încheiat cu victoria celor din Vratsa, scor 3-1.
În condițiile în care confruntările directe au depășit toate baremul de 2,5 goluri, iar cele două formații arată același apetit și în startul lui 2022, recomandarea noastră merge pe această idee. Pariul propus pentru meciul Botev Vratsa – Ludogorets este un peste 2,5 goluri la total, la o cotă atractivă de 1,65. Acest meci poate fi găsit în bogata ofertă superbet online.
Conținutul acestui articol este proprietatea PariuriX.com (BETTER COLLECTIVE A/S, licențiat prin Decizia ONJN NR. 1773/29.09.2017), care este complet responsabil pentru informațiile și acuratețea datelor oferite.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER